Radu Hossu | Democrația din România este sub asalt. Pentru cei ce nu au timp să citească: We are f**ed!

0
6
Democrația din România este sub asalt și aceasta nu este o exagerare, iar mai departe voi argumenta clar de ce acest lucru este evident. Pentru cei ce nu au timp să citească: We are f**ed!
Ce este de făcut de acum înainte?
În primul rând nu putem protesta împotriva CCR-ului acum în baza supozițiilor noastre (întemeiate) că CCR-ul a luat decizii cu impact politic, în baza unei motivații politice. Ce putem însă face este să ne pregătim, să ne organizăm, în cazul în care renumărarea voturilor aduce rezultate ca în cunoscuta vorbă „nu contează cine votează, ci contează cine numără” sau „atâta se votează până iese cum vor ei”.
Pregătire înseamnă organizare în grupuri. Vorbit cu prieteni, rude. Stabilit locații pentru un eventual protest (în general în marile orașe se știu: Piața Victoriei – București, Prefectură – Brașov etc). Discutat liderii civici între ei pentru organizarea lor concomitent pentru un impact real, căci impactul înseamnă presiune asupra instituțiilor pentru a respecta democrația.
Eu am fost organizatorul protestelor de la Colectiv, anti-OUG13 și anti-Legile Justiției în Municipiul Brașov. Am experiență vastă în acest domeniu, însă (pentru că mi s-a cerut deja) pentru că sunt membru de partid, nu este corect față de brașoveni ca eu să inițiez un protest împotriva unui competitor politic (PSD) care se folosește de instituțiile statului (CCR), cât timp partidul din care fac parte (USR) este în competiție politică.
Ce vă rog pe voi, cei care mă citiți este să vă organizați, să luați legătura cu cei care deja protestează împotriva extremismului legionar a lui Georgescu și să ieșiți în stradă în număr mare, în cazul în care PSD își dă câștig de cauză cu mâna instituțiilor.
Situația este gravă, cei care vor să vadă România în dezechilibru își freacă mâinile, însă este în puterea noastră să ne protejăm. Bătălia pentru România, a intrat într-o nouă fază și este departe de a se fi încheiat. Însă adversarii nu sunt nici pe departe câștigători!

În aceste zile, noi suntem martori la un asalt împotriva democrației, venit pe mai multe axe de atac, cu scopuri diferite. Voi defini și vectorii de atac și axele și scopurile mai jos:
1. Vectori:
– Interni;
– Externi;
Axe:
– Judecătoresc-Legislativ: PSD-CCR;
– Politic: Extremism-Georgescu;
– Informațional: Tiktok-Război Hibrid-rusia;
Scopuri:
– Menținerea puterii (pentru vectorul intern PSD);
– Destabilizarea socială (pentru vectorul extern rusia);
– Câștigarea puterii (pentru vectorul intern Georgescu);
– Destructurarea fibrei sociale și a funcționalității statului (pentru vectorul extern rusia și intern extremism);
România este guvernată prin intermediul celei mai rafinate tipuri de democrație, definită de teoreticianul Robert Dahl sub denumirea de poliarhie. Poliarhia, practic democrația avansată, se sprijină pe câțiva piloni. Dacă unul sau mai mulți piloni colapsează, se poate considera o restrângere democratică și astfel o scădere bruscă și de impact asupra democrației.
2. Context: Încrederea ca fundament al democrației:
Pentru funcționarea unui sistem cum este democrația rafinată, este nevoie în primul rând de încheierea contractului social și respectarea lui. Contractul social pe scurt ar fi definit așa: „la naștere eu primesc protecție a unui stat cu care am deja contract, în care mă angajez ca la timpul predefinit să fiu un cetățean ce va respecta regulile statale în schimbul primirii de beneficii cum ar fi siguranța, protecția și respectarea drepturilor mele”. Adică eu am încredere că Poliția este pusă acolo să facă treburi polițienești, nu să joace barbut, că Judecătorii sunt acolo să împartă justețea, că politicienii sunt responsabili în fața cetățenilor și pot fi trași la răspundere. Că medicii sunt aleși prin procese și proceduri îndelungate, astfel încât ei să poată oferi servicii medicale bazate pe știință, că piața economică liberă este clar și predictibil reglementată astfel ca fiecare dintre noi să avem posibilitatea să ne urmăm visurile. Cam asta e pe scurt contractul social dintre fiecare dintre noi și Stat.
Acest contract social este bazat pe convenții sociale numite norme, legi, reglementări, dar la baza lui stă încrederea, el fiind un construct social. Încrederea stă la baza întregii funcționalități a unei forme de guvernare, însă este esențială în democrație. Pe ambii vectori și pe toate axele, de către toți actorii, voit sau pentru profit de moment se încearcă decredibilizarea instituțiilor statului și astfel acesta este primul atac la adresa democrației. Lipsa de încredere în instituții poate (și va) bascula într-o scădere a încrederii în contractul social, care poate (sperăm să nu) duce la acțiuni violente și mișcări anarhiste în societate.
3. Detaliere. Vectori interni (axe, scopuri, mijloace):
1.1 PSD-CCR:
PSD se află în paradigma Iluziei Invulnerabilității, unde partidul ignoră avertismentele venite din exterior cu privire la gravitatea situației politice în care ne aflăm și consideră printr-un bias cognitiv bazat pe experiențele anterioare că „nu-i nicio problemă” și că „noi să fim bine, că nu se întâmplă nimic cu democrația, nu vă faceți griji”, iar dacă cumva consideră că ceea ce urmează să vină peste noi e grav atunci „suntem băieți mari, le facem față”. Este o iluzie, cum se și numește conceptul teoretic. Marcel Ciolacu va fi cu siguranță (în cazul în care renumărarea va avea grijă să-l pună pe doi) învins de Călin Georgescu.
PSD folosește CCR (unde are majoritate din Judecători) pentru a se asigura că în urma renumărării voturilor, Marcel Ciolacu intră în turul doi în locul Elenei Lasconi, unde consideră ei că Georgescu va fi învins. Scopul este de autopotențare și astfel de concentrare a puterii, prin care mai departe să continue această buclă de autopotențare. Scopul în sine este unul rațional, însă este nedemocratic și este unul dintre atacurile la adresa democrației.
1.2 Extremismul-Georgescu:
Extremismul exprimat fals ca fiind naționalism, în acest moment în România plutește pe un lac care acoperă mai bine de 60% din suprafața întregului teritoriu electoral al României. Se demonstrează această cifră prin studiile sociologice prezentate ani la rândul. Extremismul-naționalist se potențează la rândul lui și testează diverse narative, iar cea câștigătoare momentan este neo-comunismul și neo-legionarismul fascistoid. Practic ne aflăm în fața unei reveniri a unei forme moderne de fascism în România.
Un astfel de curent politic, cu atât de multă putere în societate, este un indicator al falimentului moral al clasei politice democratice și un eșec total al instituțiilor de pregătire socială (sistemul de educație, instituțiile media și de cultură) și a instituțiilor ce veghează la buna funcționare a sistemului democratic (servicii de informații, decidenți politici). Însă cel mai problematic este că acest curent are ca motivație exact neîncrederea în sistem, adică în Stat, aceasta fiind și motivul pentru care specialiștii consideră că reprezentanții acestui curent sunt votați pentru că ar reprezenta „anti-sistemul”. Nimic mai fals în cazul lui Georgescu și Simion (altul care este în zona politică de prin 2008), însă se demonstrează că suntem pe marginea prăpastiei și acum o adiere de vânt ne poate arunca într-un hău nedemocratic.
Scopul lor este câștigarea puterii, pentru a-și putea impune modelul de guvernare, unul diferit față de democrația modernă cu care am fost obișnuiți. Fracturarea contractului social, propagarea minciunii pe post de adevăr, schimbarea valorilor morale și culturale din societate în favoarea unora ce nu respectă drepturile fundamentale ale omului sunt din nou un atac la adresa democrației noastre.
1.3 Războiul informațional:
În ultimele două postări am explicat deja la ce mă refer prin asta în extenso. În ultimii 3 ani am avertizat de mai nenumărate ori faptul că noi, România, suntem câmp de luptă în cadrul acestui război informațional inițiat de rusia, iar că indivizi ca Simion, Șoșoacă sau Georgescu sunt unelte ale unui sistem complex de asalt pe care l-am denumit eu „Morgana”, dar pe care-l găsiți bine definit în doctrina Gherasimov din 2012 și nu voi mai detalia acum acest lucru.
România este ținta acestui asalt anti-democratic, iar rusia este principala beneficiară destabilizării țării noastre pentru că interesul este să destabilizeze întreaga Europă, prin fragmentarea Uniunii (vezi Fico în Slovacia, Orban în Ungaria). De la stat la stat, modelul aplicat este diferit. În Ungaria a funcționat prin potențarea oligarhilor locali și prin susținere financiară, în Slovacia prin intermediul unui atac informațional similar cu cel de la noi.
4. Concluzie:
Fiecare dintre evenimentele astea care par că n-au legătură unul cu celălalt, în fapt au legătură (fie directă, voită, fie indirectă) și Statul Român este în acest moment sub un asalt asupra modului de orânduire democratic pentru care nu a fost și nu este pregătit. Democrația noastră este în pericol, asta trebuie să înțelegem noi acum.
Am făcut această postare lungă și explicativă pentru că nu există răspunsuri simple la întrebări și probleme complexe și complicate. Trebuie să înțelegem cum am ajuns aici, de ce am ajuns aici și ce se poate întâmpla dacă nu acționăm în așa fel încât să ne protejăm nu doar pe noi, dar și viitorul copiilor noștri. Acest mesaj nu este unul panicard, ci este unul alarmist, menit să vă facă pe voi cei care mă citiți să îmi înțelegeți argumentele când atrag atenția asupra unor lucruri care ar putea părea fataliste.
Mi-a recomandat cineva să fac reel-uri și storyuri pentru că lumea are nevoie de texte mai scurte. Așa este, lumea nu are timp să citească, însă informația comprimată și superficială este la fel de dăunătoare ca o informație trunchiată sau scoasă din context. Așa că cei ce vor să mă citească în forma asta lungă de scris, o vor face în continuare. Pentru cei care nu pot, varianta scurtă este asta: we are f**ed!
–-
Ce este de făcut de acum înainte?
În primul rând nu putem protesta împotriva CCR-ului acum în baza supozițiilor noastre (întemeiate) că CCR-ul a luat decizii cu impact politic, în baza unei motivații politice. Ce putem însă face este să ne pregătim, să ne organizăm, în cazul în care renumărarea voturilor aduce rezultate ca în cunoscuta vorbă „nu contează cine votează, ci contează cine numără” sau „atâta se votează până iese cum vor ei”.
Pregătire înseamnă organizare în grupuri. Vorbit cu prieteni, rude. Stabilit locații pentru un eventual protest (în general în marile orașe se știu: Piața Victoriei – București, Prefectură – Brașov etc). Discutat liderii civici între ei pentru organizarea lor concomitent pentru un impact real, căci impactul înseamnă presiune asupra instituțiilor pentru a respecta democrația.
Eu am fost organizatorul protestelor de la Colectiv, anti-OUG13 și anti-Legile Justiției în Municipiul Brașov. Am experiență vastă în acest domeniu, însă (pentru că mi s-a cerut deja) pentru că sunt membru de partid, nu este corect față de brașoveni ca eu să inițiez un protest împotriva unui competitor politic (PSD) care se folosește de instituțiile statului (CCR), cât timp partidul din care fac parte (USR) este în competiție politică.
Ce vă rog pe voi, cei care mă citiți este să vă organizați, să luați legătura cu cei care deja protestează împotriva extremismului legionar a lui Georgescu și să ieșiți în stradă în număr mare, în cazul în care PSD își dă câștig de cauză cu mâna instituțiilor.
Situația este gravă, cei care vor să vadă România în dezechilibru își freacă mâinile, însă este în puterea noastră să ne protejăm. Bătălia pentru România, a intrat într-o nouă fază și este departe de a se fi încheiat. Însă adversarii nu sunt nici pe departe câștigători!

Radu Hossu


Descoperă mai multe la Crevedia | Dâmbovița ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns